Publisher's Synopsis
Sinodul Trulan, numit si quinisext, adica al cinci-saselea ecumenic, a fost considerat ca o intregire a lucrarii canonice a sinoadelor din anii 553 si 680-681 de la Constantinopol, reprezentand in istorie un moment decisiv al afirmarii viziunii de administrare a autoritatii Bisericii, dar si un moment de constructie, de sinteza si de evaluare a resurselor ei disciplinare. Sinodul a consemnat, a studiat si observat intreaga literatura canonica anterioara, in dorinta de a oferi Bisericii un instrument de autoritate, cu ajutorul caruia sa fie ocarmuita viata bisericeasca de aici inainte. Tezaurul canonic alcatuit de Biserica dintru inceputuri si pana la Sinodul Trulan, in temeiul inaltei autoritati sinodale asezate la Constantinopol sub lucrarea Duhului Sfant, prin canonul 2 al acestui sinod a primit o deplina confirmare (pecetluire) adica o deplina recunoastere (fara innoire ori stramutare), aceasta insemnand de fapt prima codificare canonica a referintelor sinodale existente la acea vreme, precum si a randuielilor stabilite ocazional de un numar de Sfinti Parinti in legatura cu problemele practice ale vietii bisericesti. Sinodul Trulan se distinge prin felul in care se pronunta asupra caracterului de autoritate al hotararilor sinodale anterioare, prin masura de a confirma valoarea unui tezaur canonic fundamental care sa confere coerenta legislatiei bisericesti ulterioare, dar si prin faptul ca emite cel mai mare numar de canoane dintre toate sinoadele ecumenice. Caracteristica importanta a acestor constructii canonice este aceea de a surprinde sensuri definitive ale definitiilor. Autoritatea canonului rezida tocmai din calitatea lui de a ramane peste timp neschimbator. Tocmai acest caracter permanent valid al normei canonice face ca doctrina canonica ortodoxa sa nu cunoasca acte ale abrogarii, acte prin care sa desfiinteze sau sa scoata din vigoare parti ale unor canoane ori canoane in intregime. Canonul 2 al Sinodului Trulan arata in final ca nimanui nu ii este ingaduit a strica canoanele cele mai inainte aratate, ori a lepada (a abroga sau a parasi), ori a primi in afara celor stabilite (aratate) alte canoane mincinos intitulate de catre unii ca le-au alcatuit (canoane falsificate) si care au incercat sa precupeteasca adevarul. Iar daca cineva s-ar prinde innoind vreun canon din cele zise sau incercand a-l surpa (a-l desfiinta), sa fie invinuit primindu-si osanda precum randuieste un asemenea canon impotriva caruia a gresit..." Asumandu-ne relevanta unui efort de conformitate intre sensul explicit al normelor canonice si practica uzuala a Bisericii, vom pune in dezbatere, adica in studiu, o problema deosebit de sensibila, privitoare la randuiala primirii Sfintei Impartasanii, aratata in canonul 101 al Sinodului Trulan. Prezentul referat propune asadar cercetarea considerentelor care au condus la alcatuirea acestui canon, dar va evalua si valentele practicii liturgice actuale privitoare la Impartasire, pentru a defini corect premizele concordantei viabile intre canon si realitatea traita acum."
